Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele.

(Ghiocel fotografiat de Dinu Lazar - www.fotografu.ro)

Mariuca Dumitru, 8 ani,
Scoala Nr.10, Focsani

La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.

Pornind de la traditia de mai sus, Tudor Arghezi face speculatii asupra istoricului martisorului. Reproduc in forma originala citeva pasaje din volumul Cu bastonul prin Bucuresti , recunoscute pentru pitorescul lor: ...La inceput, atunci cind va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vintul de primavara le pateaza pielea si nu era niciun leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa cae au venit carturaii, facind "farmece" si facind si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga
grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atit de bun incit toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la git. ...Vintul usure de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor, si ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vint dar si de deochi. Un giuvaergiu, ca sa-si vinda firele vindecatoare mai iute, avu ideea sa atirne de ele cite o marturie, care a intrat in pret. Pe cind se platea firul, bijuteria era gratuita. Regula s-a stricat cind bijuteria incepu sa fie vinduta, devenind gratuit firul de matase.

In zilele Reformei, la inceput de primavara, Bucurestii au perezentat un aspect mai fragezit. Pentru ca romanul e totdeauna intreg si solidar cu sine: timpurile de truda si piinea nu-l pot abrutiza pina la uitarea sarutarii si a podoabei - la urma urmelor el nu se lasa biruit pina in suflet si singe de ingrijorarile grotesti ale economiei de piata si de dobinda bancara.

O stea i-a rasarit pe piept, martisorul...